Comentez.ro

O lume nebuna, nebuna de tot

Un fel de “Romanii au talent” a indienilor. Nu sunt normali…

Share on Facebook

El Luce si nesimtirea

Regretabil incident ce s-a intamplat la inceput de an nou cu Lucescu, un om pentru care aveam simpatii din prisma faptului ca era unul din oamenii care ma facea sa ma simt bine ca roman. Vorbesc la trecut dupa cum bine ati putut observa pentru ca in urma ultimelor stiri l-am trecut in categoria oamenilor nesimtiti.

Nici nu a apucat sa iasa bine pe poarta spitalului si deja a inceput sa arunce vina pe vatmanul tramvaiului. Sa imi fie cu iertare, dar… acolo era o dunga continua clara ca apa de izvor. A mai acuzat ca vatmanul nu a vrut sa franeze deloc. Ma scuzati din nou mister Luce, chiar daca ar fi fost asa, sa franeze pentru ce? Ca sa poata trece fundul dumitale nesimtit pe baza prioritatii de smecher? Domnul Lucescu este mai nou si expert in dinamica franarii tramvaielor. De fapt, daca ne gandim bine, este mai specialist in asta decat in fotbal. Si cum aschia nu sare departe de trunchi, si juniorul are in trecut intamplari asemanatoare si morbide chiar.

Dupa o alta stire din online-ul de astazi, aflu cu stupoare ca dunga continua s-a stirbit din senin si este discontinua, fapt pe baza caruia, Lucescu, in nesimtirea lui crasa, vrea sa il traga la raspunere pe vatman. Eu ii recomand niste ochelari noi si revizionarea filmarilor de la accident in care se vedea clar dunga continua. Imi este sila de ce pot face niste bani… si o scarba de om ce ii are.

Intre timp, intre mister Luce si un cocalar care crede ca are prioritate oriunde si oricand, nu exista nici o deosebire.

Rusine!

Share on Facebook

Ghiorlanisme auto

Zilele astea am fost martorul unor giorlanisme cu tema auto.

Bunaoara, duminica ajung la peco pentru un suc si la casa vine tacticos ceafa lata cu bemve x6 si numar cu xxx si plateste alimentarea de… 35 de lei. Pana si eu pun de obicei de 50 de lei. In alta seara eram intr-un supermarket si dau peste  familia al carui cap avea iarasi ceafa lata cu persiunei liniuta si cu consoarta cu inelele olimpice la urechi. Cheia aceleiasi marci era fluturata intr-un mod vizibil si sorta toata satra cu spor haine la 4.99, 9.99, 14.99. Avem masina scumpa dar ne permitem doar haine cu defect la reducere.

O alta moda recenta este printarea din paint cel mai probabil a permiselor de acces si parcare cu Guvernul Romaniei si altele asemenea. De obicei vorbim de aceeasi ghiorlani, de data asta, si din pacate era in masina si nu am putut face o poza, era o cazatura de Renault cu numere de Bulgaria si care avea fituica in geam cu “Antidrog” (nu intrebati de stampila sau macar de calitatea fituicii, intuiti singuri).

Si daca tot vorbim de auto, am observat in ultima vreme un trend al permiselor de Pitesti. Eu stiam ca te asiguri, semnalizezi, te asiguri iar si schimbi banda. Gresit! Aproape zilnic mi se intampla sa mi se taie fata. Pur si simplu semnalizeaza si trag repede de volan. Daca ai neobrazarea sa dai un claxon te mai si injura si iti spune ca “am semnalizat bah, ce n’ai vazut?!”. Imi cer iertare ca am atata nesimtire sa vreau sa se circule corect…

Sfanta prostie…

Share on Facebook

Stirile ProTV si restul gunoaielor

Am mostenit viciul stirilor, acum este chiar simplu cu internetul si cu multitudinea canalelor dedicate si nu numai. Nu ma intereseaza deloc cele cu crime si violuri si mult prea putin stirile politice. Marea batalie pe cablu in preferintele mele era antena 1 si protv, stirile de la ora 19. La inceput nu agream prea mult protv-ul, mi se pareau prea pe repede inainte stirile si urmaream antena, cu Berecleanu si Zaharescu. Apoi, au facut schimbari peste schimbari, Voiculescu a trimis directiva anti-basescu, au aparut stirile aferente (si am zis de nenumarate ori ca sunt apolitic si ca nu votez macar) si m-am mutat pe protv.

Astazi a fost 1 decembrie cand se presupune ca este ziua Romaniei, cand macar o data in an sa ne simtim si noi bine in tara noastra, asa cum este ea. Pe protv nici macar nu am avut stiri, am avut o serie de reportaje care chiar sa te faca sa te simti mandru ca esti roman. Ghici ce am avut pe antena? Un set de stiri anoste in care jurnalistii au ramas cu faptul ca Basescu a fost injurat la parada. Bravo antena! Atat v-a dus capul, atat de multi telespectatori sa aveti.

Il urmaream si pe Badea inainte, era funny si acum cand trebuie sa il vad si ascult la birou in reluare pentru ca se uita colegii mei, imi vine sa imi iau campii. M-am saturat fratie de familia de cuvinte ce incepe cu “base” si ura refulata si probabil comandata de trust. Not funny anymore…

Concluzia este ca nimeni nu suporta cred pe nici un politician, dar sa nu poti sa lasi la o parte politica nici de ziua asta…este penibil dragii mei antenisti. Poate la anul cand o sa iasa in mod evident cineva agreat de voi, poate o sa va focalizati pe eveniment nu pe scursurile politice. Intelegeti ca suntem satui de politica si politicieni, indiferent de ce culoare sau natie sunt. Scutiti-ne de ei macar de ziua nationala, de Pasti si de sarbatorile de iarna. Multumim anticipat!

Felicitari ProTV!

Share on Facebook

Cu scara la parada de 1 decembrie :)

Erau o multime de oameni catarati pe garduri, in copaci, pe toalete publice, pe banci. Omul nostru, probabil nu a reusit sa vada anul trecut parada si acum a venit pregatit

Share on Facebook

20 de ani de la moartea lui Freddie Mercury

Cum spune si titlul, au trecut 20 de ani de cand a murit liderul Queen

Share on Facebook

A murit Dennis Ritchie

Denis Ritchie este parintele limbajului de programare C si cofondator al Unix-ului cel care se afla la baza tuturor linuxurilor, OS-urilor Apple, Androidului si altora.

Share on Facebook

Doar o alta viata

Preluat de aici. Puteti si voi da mai departe sau daca va sta in putere chiar sa ajutati.

Toate problemele noastre sunt nimic, toate dilemele, inimile sfasiate din dragoste sau moarte, ranile exterioare…sunt nimic.

Si pentru a realiza asta a trebuit sa vad ieri un om. Un om care a avut forta cat milioane, poate. Un EXEMPLU de umanitate, durere, suferinta, demnitate.

Ploua puternic. L-am cunoscut dupa ce in locul unde stateam cu prieteni de-ai mei a intrat un baiat strigand catre barmani ca are nevoie de zahar, un om e cazut in strada in stare de soc si are nevoie de zahar. I-a fost dat.

Ioana s-a ridicat imediat de la masa repezindu-se la usa si, inainte sa ma implic direct, am vazut scena pe geam – un baiat de 24-26 de ani tremura, ud, sustinut de doi alti oameni, Ioana i-a dat zaharul, cateva plicuri i-au cazut pe jos, restul le-a inghitit, tot tremurand, socat.

Am iesit sa intreb daca sa chem salvarea, ce se intampla. Unul dintre baietii ce il sustineau mi-a zis ca a avut o criza de epilepsie – este bolnav. Bolnav rau de tot. Ploua puternic, eram uzi toti. L-am intrebat daca vrea sa intre inauntru, abia putea sa vorbeasca, printre primele lucruri spuse a fost insa “nu vreau sa deranjez. Sunt ud si, recunosc, nu mi-e jena, m-am si scapat pe mine”.

Am insistat sa nu stea in frig si, sustinut si de Ioana, a intrat, cu jena. Tremura si spunea ca a vazut moartea. “Doar mergeam cand, brusc, nu am mai simtit ploaia. A inceput amorteala si m-am infuriat. Nu e cinstit. Uite, am la mine actele, sa vada oamenii ce am, sa ma salveze – nu e prima oara -, sa stie ce sa faca…”.

In geanta pe care o cara cu el se aflau hartii medicale – epileptic, hepatita cronica si alte boli.

La exterior, de l-as fi vazut pe strada pur si simplu, as fi spus ca este un om total normal, ba chiar ingrijit, curat.

Ii era jena sa stea jos, pana la urma l-a convins Ioana. L-am lasat putin doar cu ea, spunea ca are nevoie sa vorbeasca, asa poate sa isi revina. Din cand in cand ducea mainile la falci. “Zaharul ma ajuta, ma ajuta sa nu imi musc limba”.

“Mergeam sa imi caut un loc de munca. Uite, am actele astea si aici zice ca am dreptul sa muncesc. Nu mai mult de patru ore pe zi dar ca orice barbat vreau sa muncesc. Nu pot trai doar din pensia de 2 milioane jumatate. Medicamentele ma costa noua sute de mii de lei, daca le iau pe toate. Imi spal hainele cum pot si eu, sa arat cat de cat decent”.

“Nimeni nu ma angajeaza. Cine m-ar angaja? Nu le ascund bolile mele, nu ar fi cinstit. Dar cand afla, imi intorc toti spatele. Am lucrat un timp la McDonalds, la REBU, dar nici acolo nu ma mai iau”.

Plange tremurand, se scuza. Bea apa cu zahar adusa de la bar, inghite doctorii. Inainte de a duce sticla la gura, face o cruce mica deasupra ei si spune ca o sa o plateasca el, mai are 5 lei. Nu il lasam sa scoata banii. Infuleca apa, nu o bea. Vorbeste doar cu dumneavoastra. “Iertati-ma va rog, imi e si rusine”. Tremura cand scoate inca o hartie din geanta si arata – uite, de la 10 ani am fost diagnosticat cu nenorocirea asta! De atunci ma astept sa mor zilnic. Sa cad in strada, sa nu fie nimeni langa mine si sa mor singur acolo. Nu am pe nimeni”. Are ochii in lacrimi.

Vertij. Nu pot sa simt decat vertij. Nu imi pot lua ochii de la el si incerc sa il incurajez. Trece de la stari la stari in aceeasi secunda, furie, greata, ura, tristete, ii spun ca este un om bun si oamenii buni nu o sa fie lasati deoparte, niciodata. O sa iasa terasele, o sa vina vara si o sa fie angajat. “Nu o sa ma angajeze nimeni. Lipesc pe strazi numarul meu de telefon, traiesc din mila altora. mi-e atat de rusine, vreau sa muncesc! Nici la plasamente nu m-au luat, mi-au dat doar hartia asta de zice ca am dreptul la 4 ore de munca pe zi, dar nu ma ia nimeni. Tu poti sa te duci oriunde si te angajeaza, pe mine nu”.

Ioana ii da 40 de lei, ii primeste timid si trist spunand ca incepe durerea de oase si ca este inca in stare de soc.

“Inainte de a cadea m-am dus la un om si i-am aratat foaia, i-am zis ca sunt epileptic si a fugit de mine. Cum poti face asta? Cum? nu era om, era altceva! pentru tine, pentru voi, o sa ma rog”.

Mai cerem la bar zahar. Il primeste si exclama, dupa ce il pune intr-unul din multele buzunarase, “ce bine ca e zahar aici iar! nu mai trebuie sa cumpar…Asa o duc dintotdeauna, uneori ma gandesc ca prefer sa mor”.

Afara se mai domoleste ploaia. Il intreb ce e mai bine pentru el, daca vrea sa il duc acasa, sa il ajut cu ceva, orice. Imi zice ca vrea sa stea intins, sa se linisteasca, poate sa mearga pana acasa. Ma ofer sa il conduc, ii zic ca vreau sa ii iau ceva de mancare, imi spune ca nu vrea, ca nu poate primi si scoate o eugenie din geanta – “Uite, imi iau de-astea ieftine. Dar nu stiu cat o sa o mai pot duce doar cu paine si biscuiti”.

Are ochi negri.

Il duc afara, la colt vomita si spune ca asa este normal. Incearca sa gaseasca numarul de telefon sa mi-l dea si ma implora sa il ajut sa isi gaseasca de munca, daca cumva stiu. Nu gaseste numarul dar imi spune ca are mail, daca aflu ceva, neaparat sa ii spun. “Ma ajuta doar doctorita. Unele medicamente le iau gratis, dar prea putine. Si uneori nici pe alea, mi-a cerut farmacista bani si pe alea, candva. Nu mi-a venit sa cred”.

Ii dau treizeci de lei, inainte sa il las sa plece. Ii refuza initial, insist si ii ia.

Reincepe ploaia, ma uit la silueta lui cum pleaca si atunci realizez. Realizez ca sunt norocos. Realizez ca trebuie sa te lovesti cel putin o data in viata de un astfel de om pentru a intelege ca durerile mele nu conteaza. Ca sunt mic. Degeaba stim teorie, citim randuri, vedem fotografii cu oameni chinuiti, daca nu interactionam cu ei, daca nu le vedem durerea pe viu, daca nu ne uitam in ochii lor negri. Un simplu om a reusit sa ma transforme, pe parcursul unei singure ore.

Site-ul acesta nu are trafic ridicat, insa o sa apelez la altii pentru a putea ajuta acel Om, acea lectie de viata, umanitate, demnitate si, din pacate, suferinta.

Mi-am notat mail-ul lui si vreau sa il promovati pentru ca, pana la urma, suntem singuri pe aceeasi bucata de roca. Poate cineva o sa vrea sa se vada cu el, sa il cunoasca, poate cineva ii va oferi un loc de munca sau macar o suma mica de bani.

cristea_robert_86@yahoo.com

Share on Facebook

De pomana

Dac? va spun ca am alergat prin o buna parte de Bucure?ti asear? sa g?sim o persoana nevoiasa sa donam ni?te alimente, si va mai spun ca nu am g?sit decât într-un târziu o batranica, m? crede?i? Varul cu care eram a zis ca este imposibil asa ceva.

Share on Facebook

Sofer adevarat vs cocalari tampiti

Comentarii de prisos.

Protagonisti:

Video 1: Ken Block, un adevarat in sensul direct inteles. Merge cu masina mai bine decat merg eu pe jos
Video 2: Niste nulitati care nu reprezinta nimic fara masina, bmw-uri despre care nu stiu nimic.

Share on Facebook