| Subcribe via RSS .

Un zambet, o poveste

4 February 2009 | Scris de: ionut_d | 7 comentarii. Scrie si tu
Postat in Cu morala, De facut

Un filmulet care merita cele 16 minute pe care teoretic le pierzi vizionandu-l. Nu cred ca as putea sa spun mai mult. Enjoy:

Comments

comments

7 Responses to “Un zambet, o poveste”

  1. Katrina comenta:

    Ce frumos… 🙂


  2. Ravl comenta:
    1

    mi se pare o prostie.. 🙂

    anyway, sa fiti sanatosi 😛


  3. RazvanZ comenta:
    2

    O abordare usor NLP-istica, americana, dar una peste alta un scurt metraj reusit. O antiteza la “4-3-2” binevenita.


  4. unu comenta:
    3

    Pentru ca aici putem comenta.. voi comenta. Oameni buni ce va place voua in viata? Ce nu este porcarie/prostie pentru voi cei care aveti mereu de carcotit? Zambetul vi se pare o prostie? Sau … motivul pentu care erau aduse zambetele pe chipurile oamenilor. Probabil ca amandoua, asa cum e la fel de probabil ca nu ati ras niciodata cu adevarat si dintr-un motiv adevarat. Zambetul/rasul este o reactie starnita de 2 aspecte : 1. sentimentul de superioritate 2. un sentiment de bine si fericire sufleteasca.

    Incercati sa radeti din al2-lea motiv. Incercati sa intelegeti ceva din viata asta, inafara faptului ca trebuie sa traiesti pentru a vedea o femeie goala, ca trebuie sa “o pui cu ea” s.a.m.d. Incercati sa nu va mai scundeti sub haine cu tot felul de inscriptii pe ele de j’demilioane de lei, incercati sa nu va mai puneti masca de jmecheri pe fata. Incercati sa fiti oameni – si poate atunci veti descoperi ce e cu adevarat frumos. Oamenii adevarati zambesc…


  5. Luci comenta:
    4

    oricum, finalul e patetic din punct de vedere cinematografic


  6. RazvanZ comenta:
    5

    o…daca tot a starnit asa reactii, hai sa discutam :
    filmul este alb/negru. buna alegerea dpdv simbolistic. tusa asta alb/negru este si mai tare subliniata de actiune. in film oamenii sunt toti posomorati (adicatelea negru). personajul este singurul care aduce zambet, adica alb.
    atunci cand are deceptia in amor, devine si el negru. muza iubirii este neagra. ea nu zambeste. mama ei are o boala si nici ea nu zambeste. deci, negru. el face poza, mama zambeste, pe cle de consecinta, fata zambeste, deci, alb. Normal, povestea este una optimista, si se termina pe alb.
    singura problema este ca viata este gri. e un amestec de alb si negru in diferite proportii. autorul ne invita la a alb, bun, zambet. “esti extraordinar de frumoasa”, “lumea nu apreciaza ca munca ta aduce job-uri”, etc. daca te uti un pic pe filozofia NLP-istica, vei vedea ca este 1/1. problema mea cu NLP-ul este ca creeaza robotei. nu dezvolt mai mult acum. pentru uniii functioneaza. pentru mine, mai putin.
    cu toate astea, ramane un exercitiu cinematografic interesant. educatia insa ma indeamna sa nu “inghit” pe nemestecate ideea, ci sa o trec prin filtrul mintii mele. de aici si parerea subiectiva. unora nu le place. sunt sigur ca au motivele lor, obiective dar mai ales subiective.
    nu vreau sa o iei ca pe un atac la persoana, dar daca citesti textul tau ai sa vezi ca faci exact ceea ce nu ne recomanzi la punctul 1. consideri ca intelegi mai mult decat noi, si ne explici destul de superior si agresiv (in sensul “eforcementului” ideii tale in noi) ce ar trebui sa intelegem si ce nu…
    dreptul de a spune “nu-mi place” nu este un drept castigat, nu este o favoare a zeilor si nici nu reclama permisiune. la fel cum dezacordul nu face in mod necesar pe cineva mai inteligent decat pe altul.poate doar mai bine informat…


  7. ionut_d comenta:
    6

    Pe de alta parte, la cat “negru” avem parte de obicei, asa cum este acest clipulet, aduce putin alb.


Lasa un comentariu